Cum răspundem la crizele de securitate naţională?

16 februarie Bucureşti

SPEAKERI

General (r) Sergiu MEDAR

A condus Direcţia de Informaţii Militare, în perioada 1999-2005 şi, mai apoi, Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, între octombrie şi noiembrie 2005. Din decembrie 2005 până în martie 2007, a fost consilier prezidenţial pentru apărare şi securitate naţională, calitate din care a coordonat Comunitatea Naţională de Informaţii.

General (r) Silviu PREDOIU

A fost adjunct al Directorului Serviciului de Informaţii Externe între anii 2005 şi 2018, precum şi Director interimar al Serviciului, în mai multe rânduri, pentru o perioadă cumulată de trei ani şi patru luni.

Renate WEBER

A fost consilier prezidenţial în Departamentul constituţional-legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, între anii 2004 şi 2005. Din 2007 până în 2019, a fost deputat în Parlamentul European. Din anul 2019, este Avocat al Poporului.

Ştefan DEACONU

A fost şef al Direcţiei pentru lucrările comisiilor Senatului în 2004-2005 şi consilier prezidenţial în Departamentul constituţional-Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale din 2005 până în 2012. Este profesor de drept constituţional la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, iar din 2019 este şi director al Centrului de drept constituţional şi instituţii politice.

Iulian CHIFU

A fost consilier prezidenţial pentru afaceri strategice, securitate şi politică externă, în perioada 2011-2012, iar mai apoi consilier prezidenţial pentru afaceri strategice şi securitate internaţională, până în 2014. A fost consilier pentru politică externă, securitate şi apărare în Senatului României, în perioadele 2007-2011 şi 2016-2020. Este profesor universitar de relaţii internaţionale şi studii de securitate la SNSPA şi preşedinte al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor şi Early Warning, din 2014.

Alexandru NAZARE

Din decembrie 2020, este senator şi ministru de finanţe. A fost Ministru al Transporturilor în guvernul condus de Răzvan Ungureanu şi secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi în Ministerul Finanţelor Publice în perioada 2010-2012. Din septembrie 2005 până în septembrie 2007 a fost consilier de ministru la Ministerul Integrării Europene.

Cristian HOSTIUC

Este director editorial al Ziarului Financiar, încă din anul 2000. Are o îndelungată experienţă gazetărească şi un acut simţ al elementelor esenţiale, practice, prin care reuşeşte să definească starea economiei şi domeniile de impact pentru companii.

Radu MUŞETESCU

Este profesor universitar la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, din anul 1999. Este unul dintre contribuitorii activi în spaţiul mediatic românesc, ca expert în dimensiunea economică a securităţii naţionale şi în relaţiile firme-guverne în politica internaţională.

Adrian PĂRĂLUŢĂ

Şeful Direcţiei Generale de Analiză din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

Constantin ŞOVĂIALĂ

Validat ca parlamentar în 21 decembrie 2020, este preşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din cadrul Camerei Deputaţilor. Doctor în ştiinţe militare, specializarea economie, cu o carieră în forţele armate ale României, are peste 20 de ani de experienţă în administraţia locală şi în avocatură.